Exista doua feluri de a vizita Roma. Primul este cel pe care il traiesc milioane de turisti in fiecare an: selfie-uri in fata Fontanei di Trevi, paste carbonara pe o straduta din Trastevere, o plimbare prin Piazza Navona si o vizita rapida la Colosseum — cu casca audio care povesteste despre gladiatori si imparati. Al doilea fel este cel pe care ti-l propun eu: sa te uiti la Roma nu ca la un muzeu al puterii antice, ci ca la un cimitir si, in acelasi timp, un loc de nastere. Cimitir, pentru ca aici au murit cei doi stalpii ai Bisericii primare — Petru si Pavel — si mii de crestini anonimi ale caror oase stau si astazi in tunelurile de sub pamant. Loc de nastere, pentru ca tocmai din sangele acestor martiri a rasarit credinta care avea sa transforme intreaga civilizatie occidentala.
Cand am calcat pentru prima data pe pavajul Pietei Sfantul Petru, nu grandoarea coloanelor lui Bernini m-a impresionat cel mai mult, ci un gand simplu: undeva sub mine, la cativa metri adancime, se afla ceea ce traditia si arheologia confirma a fi mormantul pescarului din Galileea care I-a spus lui Isus: „Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu." Si pe aceasta piatra — pe aceasta marturisire — s-a construit totul.
In acest articol vreau sa te iau intr-o calatorie prin Roma crestina. Nu prin Roma papala sau renascentista (desi ele se suprapun), ci prin Roma primelor trei secole — Roma catacombelor, a arenelor si a credinciosilor care si-au riscat viata ca sa se intalneasca in jurul unui simbol simplu: pestele, ichthys, acronimul grecesc al marturisirii „Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul."
Via Appia Antica: drumul pe care Pavel a intrat in Roma
Orice calatorie prin Roma crestina ar trebui sa inceapa acolo unde a inceput-o si Apostolul Pavel: pe Via Appia. Construita in 312 i.Hr. de censorul Appius Claudius Caecus, aceasta este una dintre cele mai vechi si mai bine conservate drumuri romane. Se intinde din Roma spre sud-est, spre Brindisi, pe o distanta de peste 500 de kilometri. Romanii o numeau Regina Viarum — „Regina Drumurilor."
Luca consemneaza in Fapte 28:15 ca fratii din Roma, auzind de sosirea lui Pavel, i-au iesit in intampinare pana la Forul lui Apiu (Forum Appii) si la Trei Taverne (Tres Tabernae), doua statii pe Via Appia, situate la aproximativ 65 si, respectiv, 50 de kilometri sud de Roma.
„De acolo, fratii, cand au auzit despre noi, ne-au iesit inainte pana in Forul lui Apiu si Trei Taverne. Cand i-a vazut Pavel, a multumit lui Dumnezeu si s-a imbarbatat."
— Fapte 28:15
Gandeste-te la acest moment. Pavel tocmai supravietuise unui naufragiu in Malta, navigase prin Sicilia, ancorase in Puteoli (astazi Pozzuoli, langa Napoli) si acum mergea pe jos sau intr-un car, pe drumul pavat cu bazalt, spre capitala lumii. Era prizonier. Purta probabil lanturi. Dar cand a vazut fratii venind in intampinarea lui, textul spune ca „a multumit lui Dumnezeu si s-a imbarbatat." Nu l-a imbarbatat Roma. L-au imbarbatat crestinii.
Astazi, Via Appia Antica este un parc arheologic extraordinar. Poti merge pe jos sau cu bicicleta pe acelasi drum pe care a mers Pavel. Pavajul original de bazalt, lustruit de doua mii de ani de pasi, este inca acolo. Pe marginea drumului vezi morminte romane monumentale, ruinele vilelor imperiale si — cel mai important pentru noi — intrarile spre catacombe.
Catacombele: orasul de sub oras
Sub Roma se intinde o retea de tuneluri de o dimensiune greu de imaginat. Se estimeaza ca lungimea totala a galeriilor funerare — catacombele — depaseste 150 de kilometri. In aceste coridoare inguste, sapate in tuful vulcanic moale, crestinii primelor secole si-au ingropat mortii si, uneori, s-au adunat pentru a se ruga.
Trebuie sa clarific un mit popular: catacombele nu au fost, in general, ascunzatori in timpul persecutiilor. Autoritatile romane stiau foarte bine de ele. Legea romana proteja locurile de inmormantare, asa ca, in cea mai mare parte a timpului, catacombele erau spatii legale. Dar erau spatii crestine — si acesta este lucrul remarcabil. Intr-o lume in care incinerarea era practica standard romana, crestinii si-au ingropat mortii intregi, dupa modelul iudaic, pentru ca credeau in invierea trupului.
Catacombele Sfantului Calixt
Cele mai importante catacombe de pe Via Appia sunt cele ale Sfantului Calixt (San Callisto). Cu o suprafata de peste 15 hectare si patru niveluri de galerii (pana la 20 de metri adancime), ele au gazduit inmormantarile a circa 500.000 de crestini intre secolele II si V. Aici se afla Cripta Papilor (Cappella dei Papi), unde au fost ingropati noua papi din secolul al III-lea — o descoperire extraordinara facuta de arheologul Giovanni Battista de Rossi in 1854.
Cand cobori pe scarile inguste in aceste galerii, simti imediat racoarea si umiditatea. Aerul miroase a piatra umeda si a timp. Luminile pale releva nise (loculi) sapate in peretii de tuf, unele inca sigilate, altele deschise, aratand golul unde odinioara zacea trupul unui credincios. Pe pereti, graffiti antice: ancora (speranta), porumbelul (pacea), pestele (ichthys), Chi-Rho (monogramul lui Hristos). Sunt cele mai vechi simboluri crestine cunoscute, si ele nu sunt in muzee — sunt aici, in intunericul de sub pamant, exact unde le-au desenat acei oameni acum 1800 de ani.
Catacombele Sfantei Domitilla
Nu departe de San Callisto se afla catacombele Sfintei Domitilla (Santa Domitilla), probabil cele mai vechi din Roma. Domitilla era o nobila romana, nepoata imparatului Vespasian, convertita la crestinism — sau cel putin simpatizanta, istoricii dezbat nuantele. Terenul pe care au fost sapate catacombele ii apartinea, ceea ce arata un lucru fascinant: inca din secolul I, credinta crestina patrundea in cele mai inalte cercuri ale societatii romane.
Aceste catacombe contin unele dintre cele mai vechi fresce crestine din lume, inclusiv o reprezentare a Cinei celei de Taina din secolul al II-lea si imagini ale lui Daniel in groapa cu lei si ale lui Noe in arca — scene din Vechiul Testament folosite ca simboluri ale salvarii.
Catacombele Sfintei Priscilla
Pe Via Salaria, in nordul Romei, se afla catacombele Sfintei Priscilla (Santa Priscilla), care contin ceea ce multi istorici de arta considera a fi cea mai veche imagine a Fecioarei Maria cu Pruncul — o fresca datata in jurul anului 230 d.Hr. Tot aici se gaseste celebrul Cubiculum al Velatio, cu o fresca remarcabila care arata o femeie in trei scene distincte, interpretata de unii ca imaginea unei credincioase in momente cheie ale vietii ei de credinta.
„Caci eu sunt incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici inaltimea, nici adancimea, nici o alta faptura nu vor fi in stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu, care este in Hristos Isus, Domnul nostru."
— Romani 8:38-39
Aceste cuvinte au fost scrise de Pavel tocmai pentru crestinii din Roma — aceiasi crestini care, o generatie sau doua mai tarziu, aveau sa fie ingropati in aceste catacombe. Cand citesti Romani 8 in lumina naturala, pe o pagina alba, este puternic. Dar cand il citesti in mintea ta, stand in catacombele unde acei destinatari si-au gasit odihna, cuvintele capata o greutate cu totul diferita.
Colosseumul: arena martirilor
Colosseumul — sau Amfiteatrul Flavian, cum il numeau romanii — a fost inaugurat in anul 80 d.Hr. de imparatul Titus. Putea gazdui intre 50.000 si 80.000 de spectatori. Era locul jocurilor publice: lupte de gladiatori, vanatoare de animale exotice (venationes), executii publice (damnatio ad bestias) si, da, martiriul crestinilor.
Trebuie spus ca istoricii dezbat inca amploarea persecutiilor in Colosseum. Nu toate persecutiile au avut loc aici, si nu toate executiile din arena au fost ale crestinilor. Dar traditia crestina, sustinuta de marturiile scriitorilor patristici si de dovezile arheologice indirecte, leaga acest loc indisolubil de sangele martirilor. Tertulian scria la sfarsitul secolului al II-lea: „Sangele martirilor este samanta Bisericii" (Semen est sanguis Christianorum). Iar Colosseumul a fost, fara indoiala, unul dintre locurile unde aceasta samanta a fost varansata cel mai vizibil.
Persecutia sub Nero: anul 64
Primul val mare de persecutie a venit sub imparatul Nero, dupa marele incendiu al Romei din iulie 64 d.Hr. Tacit, istoricul roman pagan, relateaza in Analele sale ca Nero, banuit de populatie ca ar fi ordonat el insusi incendiul, a indreptat vina spre crestini — „o clasa de oameni urati pentru practicile lor abominabile." Urmeaza un pasaj ingrozitor: crestinii au fost imbrancati in piei de animale si sfasiati de caini, au fost crucificati sau transformati in torte vii care luminau gradinile lui Nero pe timp de noapte.
„Caci am ajuns o priveliste pentru lume, pentru ingeri si pentru oameni."
— 1 Corinteni 4:9
Pavel scria aceste cuvinte metaforic, dar pentru crestinii din Roma sub Nero, ele au devenit literale. Ei chiar au fost facuti o priveliste — un spectacol — pentru intreaga lume romana.
Traditia crestina plaseaza martiriul lui Pavel tocmai in aceasta perioada, in jurul anului 64-67. Ca cetatean roman, Pavel a avut „privilegiul" unei morti mai rapide: decapitarea. Locul traditional al executiei este pe Via Ostiense, la Tre Fontane (Trei Fantani), unde astazi se afla o manastire cisterciana. Legenda spune ca la fiecare saritura a capului lui Pavel, din pamant a tazsnit o fantana — de unde numele locului.
Petru si crucea rasturnata
Petru, care nu era cetatean roman, a fost condamnat la crucificare. Traditia consemnata de Origen si de Eusebiu spune ca Petru a cerut sa fie crucificat cu capul in jos, considerandu-se nevrednic sa moara in acelasi fel ca Domnul sau. Locul traditional al crucificarii este pe Dealul Vatican, exact acolo unde mai tarziu se va ridica bazilica care ii poarta numele.
Sapa suficient de adanc sub altarul Bazilicii Sfantul Petru si ajungi la o necropola romana din secolele I-II, descoperita in timpul sapaturilor din 1939-1949, ordonate de Papa Pius al XII-lea. Acolo, sub un monument simplu numit Trofeul lui Gaius (mentionat de preotul Gaius in jurul anului 200 d.Hr.), s-au gasit ramasite osoase pe care Papa Paul al VI-lea le-a declarat in 1968 ca apartinand Sfantului Petru. Arheologia nu poate confirma acest lucru cu certitudine absoluta, dar convergenta dovezilor — locatia, datarea, traditia neintrerupta — este remarcabila.
„Adevarat, adevarat iti spun ca atunci cand erai mai tanar, singur te incingeai si te duceai unde voiai; dar cand vei imbatrani, iti vei intinde mainile, si altul te va incinge si te va duce unde nu vei voi."
— Ioan 21:18
Isus i-a spus aceste cuvinte lui Petru pe malul Lacului Galileii, dupa inviere. Evangelistul Ioan adauga: „A zis lucrul acesta ca sa arate cu ce fel de moarte va preamari Petru pe Dumnezeu." Cand stai in necropola de sub bazilica si te gandesti ca fix aici s-au implinit acele cuvinte, distanta dintre textul biblic si realitatea fizica se reduce la zero.
Basilicile constantineene: cand credinta a iesit din catacombe
Totul s-a schimbat in anul 313, cand imparatii Constantin si Liciniu au emis Edictul de la Milan, prin care crestinismul devenea religie tolerata in imperiu. Constantin, primul imparat crestin (sau, mai precis, simpatizant al crestinismului — s-a botezat abia pe patul de moarte in 337), a initiat un program de constructii care a transformat peisajul Romei.
Bazilica Sfantul Petru
Prima si cea mai importanta a fost Bazilica Sfantul Petru de pe Dealul Vatican, construita intre aproximativ 326 si 333. Constantin a ordonat acoperirea necropolei pagane de pe colina si nivelarea terenului — o operatiune uriasa de inginerie — exact ca sa poata plasa altarul noii biserici direct deasupra mormantului lui Petru. Bazilica actuala, construita in Renastere intre 1506 si 1626, se afla pe aceleasi fundatii, iar altarul papal este pozitionat exact deasupra aceleiasi cripte.
Bazilica Sfantul Pavel din afara Zidurilor
Pe Via Ostiense, la cativa kilometri de centrul orasului, se afla Bazilica Sfantul Pavel din afara Zidurilor (San Paolo fuori le Mura). Numele „din afara zidurilor" se refera la zidul Aurelian, construit in secolul al III-lea, in afara caruia se afla mormantul lui Pavel. Sub altarul bazilicii, o placa de marmor gravata cu inscriptia „PAULO APOSTOLO MART(YRI)" — „Pavel, apostol si martir" — marcheaza locul traditional al inmormantarii.
In 2009, Papa Benedict al XVI-lea a anuntat ca studiile stiintifice asupra sarcofagului au relevat fragmente osoase datate cu carbon-14 in secolele I-II d.Hr., alaturi de urme de purpura si aur. Este cel mai aproape de o confirmare stiintifica pe care o avem.
„M-am luptat lupta cea buna, mi-am ispravljt alergarea, am pastrat credinta. De acum, mi se pastreaza cununa dreptatii pe care mi-o va da in ziua aceea Domnul, Judecatorul cel drept."
— 2 Timotei 4:7-8
Pavel a scris aceste cuvinte din inchisoare, probabil chiar din Roma, putin inainte de executia sa. Sunt cuvintele unui om care stie ca urmeaza sa moara si care, in loc sa se planga, face bilantul vietii sale cu o seninnatate care ne taie respiratia si azi.
Bazilica San Giovanni in Laterano
Catedrala Romei nu este Bazilica Sfantul Petru, cum cred multi, ci Bazilica San Giovanni in Laterano (Sfantul Ioan din Lateran) — prima biserica construita de Constantin in Roma, pe terenul donat de familia Laterani. Inscriptia de pe fatada spune tot: Omnium urbis et orbis ecclesiarum mater et caput — „Mama si capul tuturor bisericilor din oras si din lume." Aceasta este cea mai veche catedrala crestina din lume inca in functiune.
Inchisoarea Mamertina: unde Pavel si Petru au asteptat
In Forumul Roman, la poalele Dealului Capitolin, se afla Carcerul Mamertinus (Carcere Mamertino), una dintre cele mai vechi inchisori din lume, datand din secolul al VII-lea i.Hr. Traditia crestina sustine ca aici au fost inchisi atat Petru, cat si Pavel inainte de executia lor.
Inchisoarea consta din doua camere suprapuse, sapate in stanca. Camera inferioara, numita Tullianum, era un spatiu intunecos si umed, fara ferestre, in care prizonierii erau cobrati printr-o gaura in tavan. Aici, conform traditiei, Petru a facut sa tazsneasca apa din stanca si i-a botezat pe gardieni — o legenda frumoasa care, fie ca este literalmente adevarata sau nu, spune un adevar mai adanc: ca nici zidurile unei inchisori nu pot opri Evanghelia.
„Cuvantul lui Dumnezeu nu este legat."
— 2 Timotei 2:9
Biserica San Clemente: trei straturi de istorie
Daca vrei sa intelegi cum s-a construit Roma crestina — literalmente, strat peste strat — viziteaza Bazilica San Clemente, la cativa pasi de Colosseum. Aceasta biserica este un palimpsest arhitectural unic: bazilica actuala, din secolul al XII-lea, este construita peste o bazilica din secolul al IV-lea, care la randul ei este construita peste o casa romana din secolul I in care se afla un mithraeum — un sanctuar al cultului lui Mithras.
Cobori escalda sub nvelul strazii si calatoresti inapoi in timp. Primul nivel: bazilica medievala, cu mozaicuri stralucitoare. Al doilea nivel: bazilica paleocrestina, cu fresce din secolul al IX-lea care includ unele dintre cele mai vechi inscriptii in limba italiana veche. Al treilea nivel: ziduri romane din epoca lui Nero si un altar al lui Mithras, rivalul principal al crestinismului in primele secole. Poti auzi apa curgand — un parau subteran care curge de doua mii de ani sub fundatiile orasului.
San Clemente este Roma in miniatura: straturi de credinta, una peste alta, fiecare generatie construind pe fundatia celei anterioare.
Ce ne invata Roma crestina
Roma crestina nu este un muzeu. Este o marturie. Fiecare catacoma, fiecare arena, fiecare bazilica spune acelasi lucru: ca oameni obisnuiti — sclavi, soldati, nobili, mame, copii — au crezut ca Isus din Nazaret a inviat din morti, si au fost dispusi sa moara pentru aceasta convingere. Nu pentru o ideologie politica, nu pentru un teritoriu, nu pentru o etnie. Pentru o Persoana.
Cand te afli in Colosseum si te gandesti ca exact acolo, pe nisipul arenei, un credincios a ales moartea in loc sa arunce un bob de tamaie pe altarul imparatului, intrebarea inevitabila este: ce aveau oamenii aceia si nu avem noi? Sau poate, mai corect: ce stiau ei?
Stiau ceea ce Pavel le scrisese in Epistola catre Romani, o epistola compusa tocmai pentru ei:
„Cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau stramtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de imbracaminte, sau primejdia, sau sabia?"
— Romani 8:35
Raspunsul lor a fost: nimic. Si Roma — intregul imperiu — s-a schimbat pentru totdeauna.
Daca vei vizita Roma, te invit sa nu te multumesti cu selfie-urile de la suprafata. Coboara in catacombe. Sta in tacere in arena Colosseumului. Atinge peretii inchisorii Mamertine. Lasa aceste locuri sa vorbeasca. Si poate, exact ca Pavel pe Via Appia, vei multumi lui Dumnezeu si te vei imbarbata.
