Există două feluri de a vizita Roma. Primul este cel pe care îl trăiesc milioane de turiști în fiecare an: selfie-uri în fața Fontanei di Trevi, paste carbonara pe o străduță din Trastevere, o plimbare prin Piazza Navona și o vizită rapidă la Colosseum — cu cască audio care povestește despre gladiatori și împărați. Al doilea fel este cel pe care ți-l propun eu: să te uiți la Roma nu ca la un muzeu al puterii antice, ci ca la un cimitir și, în același timp, un loc de naștere. Cimitir, pentru că aici au murit cei doi stâlpi ai Bisericii primare — Petru și Pavel — și mii de creștini anonimi ale căror oase stau și astăzi în tunelurile de sub pământ. Loc de naștere, pentru că tocmai din sângele acestor martiri a răsărit credința care avea să transforme întreaga civilizație occidentală.
Când am călcat pentru prima dată pe pavajul Pieței Sfântul Petru, nu grandoarea coloanelor lui Bernini m-a impresionat cel mai mult, ci un gând simplu: undeva sub mine, la câțiva metri adâncime, se află ceea ce tradiția și arheologia confirmă a fi mormântul pescarului din Galileea care I-a spus lui Isus: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu." Și pe această piatră — pe această mărturisire — s-a construit totul.
În acest articol vreau să te iau într-o călătorie prin Roma creștină. Nu prin Roma papală sau renascentistă (deși ele se suprapun), ci prin Roma primelor trei secole — Roma catacombelor, a arenelor și a credincioșilor care și-au riscat viața ca să se întâlnească în jurul unui simbol simplu: peștele, ichthys, acronimul grecesc al mărturisirii „Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul."
Via Appia Antica: drumul pe care Pavel a intrat în Roma
Orice călătorie prin Roma creștină ar trebui să înceapă acolo unde a început-o și Apostolul Pavel: pe Via Appia. Construită în 312 î.Hr. de censorul Appius Claudius Caecus, aceasta este una dintre cele mai vechi și mai bine conservate drumuri romane. Se întinde din Roma spre sud-est, spre Brindisi, pe o distanță de peste 500 de kilometri. Romanii o numeau Regina Viarum — „Regina Drumurilor."
Luca consemnează în Fapte 28:15 că frații din Roma, auzind de sosirea lui Pavel, i-au ieșit în întâmpinare până la Forul lui Apiu (Forum Appii) și la Trei Taverne (Tres Tabernae), două stații pe Via Appia, situate la aproximativ 65 și, respectiv, 50 de kilometri sud de Roma.
„De acolo, frații, când au auzit despre noi, ne-au ieșit înainte până în Forul lui Apiu și Trei Taverne. Când i-a văzut Pavel, a mulțumit lui Dumnezeu și s-a îmbărbătat."
— Fapte 28:15
Gândește-te la acest moment. Pavel tocmai supraviețuise unui naufragiu în Malta, navigase prin Sicilia, ancorase în Puteoli (astăzi Pozzuoli, lângă Napoli) și acum mergea pe jos sau într-un car, pe drumul pavat cu bazalt, spre capitala lumii. Era prizonier. Purta probabil lanțuri. Dar când a văzut frații venind în întâmpinarea lui, textul spune că „a mulțumit lui Dumnezeu și s-a îmbărbătat." Nu l-a îmbărbătat Roma. L-au îmbărbătat creștinii.
Astăzi, Via Appia Antica este un parc arheologic extraordinar. Poți merge pe jos sau cu bicicleta pe același drum pe care a mers Pavel. Pavajul original de bazalt, lustruit de două mii de ani de pași, este încă acolo. Pe marginea drumului vezi morminte romane monumentale, ruinele vilelor imperiale și — cel mai important pentru noi — intrările spre catacombe.
Catacombele: orașul de sub oraș
Sub Roma se întinde o rețea de tuneluri de o dimensiune greu de imaginat. Se estimează că lungimea totală a galeriilor funerare — catacombele — depășește 150 de kilometri. În aceste coridoare înguste, săpate în tuful vulcanic moale, creștinii primelor secole și-au îngropat morții și, uneori, s-au adunat pentru a se ruga.
Trebuie să clarific un mit popular: catacombele nu au fost, în general, ascunzători în timpul persecuțiilor. Autoritățile romane știau foarte bine de ele. Legea romană proteja locurile de înmormântare, așa că, în cea mai mare parte a timpului, catacombele erau spații legale. Dar erau spații creștine — și acesta este lucrul remarcabil. Într-o lume în care incinerarea era practica standard romană, creștinii și-au îngropat morții întregi, după modelul iudaic, pentru că credeau în învierea trupului.
Catacombele Sfântului Calixt
Cele mai importante catacombe de pe Via Appia sunt cele ale Sfântului Calixt (San Callisto). Cu o suprafață de peste 15 hectare și patru niveluri de galerii (până la 20 de metri adâncime), ele au găzduit înmormântările a circa 500.000 de creștini între secolele II și V. Aici se află Cripta Papilor (Cappella dei Papi), unde au fost îngropați nouă papi din secolul al III-lea — o descoperire extraordinară făcută de arheologul Giovanni Battista de Rossi în 1854.
Când cobori pe scările înguste în aceste galerii, simți imediat răcoarea și umiditatea. Aerul miroase a piatră umedă și a timp. Luminile pale relevă nișe (loculi) săpate în pereții de tuf, unele încă sigilate, altele deschise, arătând golul unde odinioară zăcea trupul unui credincios. Pe pereți, graffiti antice: ancora (speranța), porumbelul (pacea), peștele (ichthys), Chi-Rho (monogramul lui Hristos). Sunt cele mai vechi simboluri creștine cunoscute, și ele nu sunt în muzee — sunt aici, în întunericul de sub pământ, exact unde le-au desenat acei oameni acum 1800 de ani.
Catacombele Sfintei Domitilla
Nu departe de San Callisto se află catacombele Sfintei Domitilla (Santa Domitilla), probabil cele mai vechi din Roma. Domitilla era o nobilă romană, nepoata împăratului Vespasian, convertită la creștinism — sau cel puțin simpatizantă, istoricii dezbat nuanțele. Terenul pe care au fost săpate catacombele îi aparținea, ceea ce arată un lucru fascinant: încă din secolul I, credința creștină pătrundea în cele mai înalte cercuri ale societății romane.
Aceste catacombe conțin unele dintre cele mai vechi fresce creștine din lume, inclusiv o reprezentare a Cinei celei de Taină din secolul al II-lea și imagini ale lui Daniel în groapa cu lei și ale lui Noe în arcă — scene din Vechiul Testament folosite ca simboluri ale salvării.
Catacombele Sfintei Priscilla
Pe Via Salaria, în nordul Romei, se află catacombele Sfintei Priscilla (Santa Priscilla), care conțin ceea ce mulți istorici de artă consideră a fi cea mai veche imagine a Fecioarei Maria cu Pruncul — o frescă datată în jurul anului 230 d.Hr. Tot aici se găsește celebrul Cubiculum al Velatio, cu o frescă remarcabilă care arată o femeie în trei scene distincte, interpretată de unii ca imaginea unei credincioase în momente cheie ale vieții ei de credință.
„Căci eu sunt încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Hristos Isus, Domnul nostru."
— Romani 8:38-39
Aceste cuvinte au fost scrise de Pavel tocmai pentru creștinii din Roma — aceiași creștini care, o generație sau două mai târziu, aveau să fie îngropați în aceste catacombe. Când citești Romani 8 în lumina naturală, pe o pagină albă, este puternic. Dar când îl citești în mintea ta, stând în catacombele unde acei destinatari și-au găsit odihna, cuvintele capătă o greutate cu totul diferită.
Colosseumul: arena martirilor
Colosseumul — sau Amfiteatrul Flavian, cum îl numeau romanii — a fost inaugurat în anul 80 d.Hr. de împăratul Titus. Putea găzdui între 50.000 și 80.000 de spectatori. Era locul jocurilor publice: lupte de gladiatori, vânătoare de animale exotice (venationes), execuții publice (damnatio ad bestias) și, da, martiriul creștinilor.
Trebuie spus că istoricii dezbat încă amploarea persecuțiilor în Colosseum. Nu toate persecuțiile au avut loc aici, și nu toate execuțiile din arenă au fost ale creștinilor. Dar tradiția creștină, susținută de mărturiile scriitorilor patristici și de dovezile arheologice indirecte, leagă acest loc indisolubil de sângele martirilor. Tertulian scria la sfârșitul secolului al II-lea: „Sângele martirilor este sămânța Bisericii" (Semen est sanguis Christianorum). Iar Colosseumul a fost, fără îndoială, unul dintre locurile unde această sămânță a fost vărsată cel mai vizibil.
Persecuția sub Nero: anul 64
Primul val mare de persecuție a venit sub împăratul Nero, după marele incendiu al Romei din iulie 64 d.Hr. Tacit, istoricul roman păgân, relatează în Analele sale că Nero, bănuit de populație că ar fi ordonat el însuși incendiul, a îndreptat vina spre creștini — „o clasă de oameni urâți pentru practicile lor abominabile." Urmează un pasaj îngrozitor: creștinii au fost îmbrâncați în piei de animale și sfâșiați de câini, au fost crucificați sau transformați în torțe vii care luminau grădinile lui Nero pe timp de noapte.
„Căci am ajuns o priveliște pentru lume, pentru îngeri și pentru oameni."
— 1 Corinteni 4:9
Pavel scria aceste cuvinte metaforic, dar pentru creștinii din Roma sub Nero, ele au devenit literale. Ei chiar au fost făcuți o priveliște — un spectacol — pentru întreaga lume romană.
Tradiția creștină plasează martiriul lui Pavel tocmai în această perioadă, în jurul anului 64-67. Ca cetățean roman, Pavel a avut „privilegiul" unei morți mai rapide: decapitarea. Locul tradițional al execuției este pe Via Ostiense, la Tre Fontane (Trei Fântâni), unde astăzi se află o mănăstire cisterciană. Legenda spune că la fiecare săritură a capului lui Pavel, din pământ a țâșnit o fântână — de unde numele locului.
Petru și crucea răsturnată
Petru, care nu era cetățean roman, a fost condamnat la crucificare. Tradiția consemnată de Origen și de Eusebiu spune că Petru a cerut să fie crucificat cu capul în jos, considerându-se nevrednic să moară în același fel ca Domnul său. Locul tradițional al crucificării este pe Dealul Vatican, exact acolo unde mai târziu se va ridica bazilica care îi poartă numele.
Sapă suficient de adânc sub altarul Bazilicii Sfântul Petru și ajungi la o necropolă romană din secolele I-II, descoperită în timpul săpăturilor din 1939-1949, ordonate de Papa Pius al XII-lea. Acolo, sub un monument simplu numit Trofeul lui Gaius (menționat de preotul Gaius în jurul anului 200 d.Hr.), s-au găsit rămășițe osoase pe care Papa Paul al VI-lea le-a declarat în 1968 ca aparținând Sfântului Petru. Arheologia nu poate confirma acest lucru cu certitudine absolută, dar convergența dovezilor — locația, datarea, tradiția neîntreruptă — este remarcabilă.
„Adevărat, adevărat îți spun că atunci când erai mai tânăr, singur te încingeai și te duceai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, îți vei întinde mâinile, și altul te va încinge și te va duce unde nu vei voi."
— Ioan 21:18
Isus i-a spus aceste cuvinte lui Petru pe malul Lacului Galileii, după înviere. Evanghelistul Ioan adaugă: „A zis lucrul acesta ca să arate cu ce fel de moarte va preamări Petru pe Dumnezeu." Când stai în necropola de sub bazilică și te gândești că fix aici s-au împlinit acele cuvinte, distanța dintre textul biblic și realitatea fizică se reduce la zero.
Bazilicile constantineene: când credința a ieșit din catacombe
Totul s-a schimbat în anul 313, când împărații Constantin și Liciniu au emis Edictul de la Milan, prin care creștinismul devenea religie tolerată în imperiu. Constantin, primul împărat creștin (sau, mai precis, simpatizant al creștinismului — s-a botezat abia pe patul de moarte în 337), a inițiat un program de construcții care a transformat peisajul Romei.
Bazilica Sfântul Petru
Prima și cea mai importantă a fost Bazilica Sfântul Petru de pe Dealul Vatican, construită între aproximativ 326 și 333. Constantin a ordonat acoperirea necropolei păgâne de pe colină și nivelarea terenului — o operațiune uriașă de inginerie — exact ca să poată plasa altarul noii biserici direct deasupra mormântului lui Petru. Bazilica actuală, construită în Renaștere între 1506 și 1626, se află pe aceleași fundații, iar altarul papal este poziționat exact deasupra aceleiași cripte.
Bazilica Sfântul Pavel din afara Zidurilor
Pe Via Ostiense, la câțiva kilometri de centrul orașului, se află Bazilica Sfântul Pavel din afara Zidurilor (San Paolo fuori le Mura). Numele „din afara zidurilor" se referă la zidul Aurelian, construit în secolul al III-lea, în afara căruia se afla mormântul lui Pavel. Sub altarul bazilicii, o placă de marmură gravată cu inscripția „PAULO APOSTOLO MART(YRI)" — „Pavel, apostol și martir" — marchează locul tradițional al înmormântării.
În 2009, Papa Benedict al XVI-lea a anunțat că studiile științifice asupra sarcofagului au relevat fragmente osoase datate cu carbon-14 în secolele I-II d.Hr., alături de urme de purpură și aur. Este cel mai aproape de o confirmare științifică pe care o avem.
„M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păstrat credința. De acum, mi se păstrează cununa dreptății pe care mi-o va da în ziua aceea Domnul, Judecătorul cel drept."
— 2 Timotei 4:7-8
Pavel a scris aceste cuvinte din închisoare, probabil chiar din Roma, puțin înainte de execuția sa. Sunt cuvintele unui om care știe că urmează să moară și care, în loc să se plângă, face bilanțul vieții sale cu o seninătate care ne taie respirația și azi.
Bazilica San Giovanni in Laterano
Catedrala Romei nu este Bazilica Sfântul Petru, cum cred mulți, ci Bazilica San Giovanni in Laterano (Sfântul Ioan din Lateran) — prima biserică construită de Constantin în Roma, pe terenul donat de familia Laterani. Inscripția de pe fațadă spune tot: Omnium urbis et orbis ecclesiarum mater et caput — „Mama și capul tuturor bisericilor din oraș și din lume." Aceasta este cea mai veche catedrală creștină din lume încă în funcțiune.
Închisoarea Mamertina: unde Pavel și Petru au așteptat
În Forumul Roman, la poalele Dealului Capitolin, se află Carcerul Mamertinus (Carcere Mamertino), una dintre cele mai vechi închisori din lume, datând din secolul al VII-lea î.Hr. Tradiția creștină susține că aici au fost închiși atât Petru, cât și Pavel înainte de execuția lor.
Închisoarea constă din două camere suprapuse, săpate în stâncă. Camera inferioară, numită Tullianum, era un spațiu întunecos și umed, fără ferestre, în care prizonierii erau coborâți printr-o gaură în tavan. Aici, conform tradiției, Petru a făcut să țâșnească apă din stâncă și i-a botezat pe gardieni — o legendă frumoasă care, fie că este literalmente adevărată sau nu, spune un adevăr mai adânc: că nici zidurile unei închisori nu pot opri Evanghelia.
„Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat."
— 2 Timotei 2:9
Biserica San Clemente: trei straturi de istorie
Dacă vrei să înțelegi cum s-a construit Roma creștină — literalmente, strat peste strat — vizitează Bazilica San Clemente, la câțiva pași de Colosseum. Această biserică este un palimpsest arhitectural unic: bazilica actuală, din secolul al XII-lea, este construită peste o bazilică din secolul al IV-lea, care la rândul ei este construită peste o casă romană din secolul I în care se află un mithraeum — un sanctuar al cultului lui Mithras.
Cobori scările sub nivelul străzii și călătorești înapoi în timp. Primul nivel: bazilica medievală, cu mozaicuri strălucitoare. Al doilea nivel: bazilica paleocreștină, cu fresce din secolul al IX-lea care includ unele dintre cele mai vechi inscripții în limba italiană veche. Al treilea nivel: ziduri romane din epoca lui Nero și un altar al lui Mithras, rivalul principal al creștinismului în primele secole. Poți auzi apa curgând — un pârâu subteran care curge de două mii de ani sub fundațiile orașului.
San Clemente este Roma în miniatură: straturi de credință, una peste alta, fiecare generație construind pe fundația celei anterioare.
Ce ne învață Roma creștină
Roma creștină nu este un muzeu. Este o mărturie. Fiecare catacombă, fiecare arenă, fiecare bazilică spune același lucru: că oameni obișnuiți — sclavi, soldați, nobili, mame, copii — au crezut că Isus din Nazaret a înviat din morți, și au fost dispuși să moară pentru această convingere. Nu pentru o ideologie politică, nu pentru un teritoriu, nu pentru o etnie. Pentru o Persoană.
Când te afli în Colosseum și te gândești că exact acolo, pe nisipul arenei, un credincios a ales moartea în loc să arunce un bob de tămâie pe altarul împăratului, întrebarea inevitabilă este: ce aveau oamenii aceia și nu avem noi? Sau poate, mai corect: ce știau ei?
Știau ceea ce Pavel le scrisese în Epistola către Romani, o epistolă compusă tocmai pentru ei:
„Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?"
— Romani 8:35
Răspunsul lor a fost: nimic. Și Roma — întregul imperiu — s-a schimbat pentru totdeauna.
Dacă vei vizita Roma, te invit să nu te mulțumești cu selfie-urile de la suprafață. Coboară în catacombe. Stai în tăcere în arena Colosseumului. Atinge pereții închisorii Mamertine. Lasă aceste locuri să vorbească. Și poate, exact ca Pavel pe Via Appia, vei mulțumi lui Dumnezeu și te vei îmbărbăta.
